Cronică de Mondial (II)

Cum v-am ameninţat, încep prin publicarea comentariilor specialistului găştii noastre în fotbal, Şerban Staicu. Apoi revin cu impresiile mele.

CRONICA LUI ŞERBAN

Coreea de Sud - Grecia, 2-0

Cred că acest scor poate fi tradus prin duelul celor doi golgheteri: Park Ji-Sung, jucător în sezonul trecut la Manchester United, locul 2 in Anglia, şi Gekas, jucător la Hertha Berlin, echipă retrogradată în divizia a doua germană.
Grecia a fost bătută cu propriile arme, echipa organizată care încasa foarte greu gol a fost învinsă de o formaţie super-organizată, rapidă şi care a jucat foarte bine pe contraatac.
Atunci când a câştigat titlul european, Grecia avea în Karagounis un mare lider. Acum nici unul dintre greci nu şi-a asumat această răspundere. A trebuit să intre în teren Kapetanos pentru a fi create două ocazii mai importante, una ratată chiar de stelist.
Cred că acest rezultat ar putea fi pus pe seama diferenţei de valoare între echipele de club ale jucătorilor, având în vedere faptul că mulţi dintre greci joacă în propria ţară, pe când sud-coreenii s-au răspândit prin Europa la echipe importante. De asemenea, foarte importantă este rapiditatea mult superioară a asiaticilor.
Am văzut un jucător cu adevărat special, Park-ji-Sung, care a devastat apărarea grecilor şi, în rest, 10 asiatici harnici, alergători, care au câştigat de această dată într-un mod corect şi nu cum au câştigat cu Italia la campionatul mondial găzduit de Coreea de Sud împreună cu Japonia. Din păcate aici a intervenit şi răutatea mea, fan al Italiei.
Echipa Greciei a părut fără orizont, nu erau în stare să găsească nici coechipieri pentru aruncările de la margine şi, in ciuda unei ocazii mari, chiar nu meritau un rezultat mai bun. Au fost depăşiţi la toate capitolele, iar fundaşii greci şi-au arătat limitele, Vyntra fiind depăşit mult prea uşor de Park-ji-Sung la cel de-al doilea gol. Apărării Greciei i-a lipsit Sotirios Kyrgiakos, cel supranumit “Highlander” fiind singurul jucător grec care evoluează la un club foarte mare, Liverpool.
Altădată cu o linie de mijloc beton, grecii au fost depăşiţi chiar pe axul central, Karagounis şi Tsolis nefăcându-le faţă rapizilor Ki- Sung-Yueng şi Park-Ji-Sung. Otto Rehhagel trebuie să schimbe ceva, dacă nu chiar tot, în cazul în care nu vrea să plece acasă fără nici un punct. De remarcat la greci este însă schimbarea portarului, prin pensionarea, în sfârşit, a lui Nikopolidis, Tzorvas evitând primirea mai multor goluri prin intervenţiile sale.
Ca dezamăgiri ale acestui joc pot să îl remarc pe portarul sud-coreean, care a avut mai multe intervenţii nesigure şi pe Vyntra, jucător, totuşi, al lui Panathinaikos Atena, campioana Greciei.
Un lucru bun pentru stelişti, Kapetanos se poate întoarce la termen pentru reunirea Stelei.
Cam atât despre un meci destul de slăbuţ.



Argentina - Nigeria, 1-0

Este clar cel mai frumos meci de până acum de la această Cupă Mondială.
Un meci deschis, cu o echipă a Nigeriei care nu a fost mai prejos decât Argentina cu superstarurile ei. De reţinut că Diego Milito, eroul lui Inter, a fost rezervă. Scorul arată că echipa “Vulturilor nigerieni” a învăţat şi ceva tactică, poate de la Lars Lagerback, un antrenor care a introdus o disciplina atipică pentru această echipă.
Benzile laterale nigeriene au funcţionat foarte bine mai ales după intrarea lui Peter Odemwingie care, alături de Taye Taiwoo, a cam deranjat partea dreapta a apărării argentiniene. În centrul terenului s-a văzut din plin lipsa lui John Obi Mikel, Haruna şi Kaita fiind depăşiţi cam uşor.
Apărarea nigeriană a funcţionat şi ea suprinzător de bine, deşi Joseph Yobo îşi arată uneori limitele de viteză, ca şi Danny Shittu.
Partea întotdeauna pozitivă a vulturilor, forţa ofensivă, s-a menţinut şi în acest meci, Yakubu şi, după intrarea în teren, Oba Oba Martins, făcându-şi foarte bine treaba.
Nigerienii puteau egala dacă Uche Kalu nu rata singur cu poarta în faţă din 10 metri în minutul 70.
Oricum, ceea ce spuneau specialiştii din America de Sud, că ambele echipe mari ale acestui continent devin din ce în ce mai pragmatice, s-a confirmat astăzi. După ce au înscris un gol rapid prin Gabriel Heinze, la un corner excelent bătut de Veron şi la care “Zidul” Samuel a blocat doi fundaşi nigerieni, argentinienii au încercat să se menajeze cât mai mult, încercând să aibă o posesie cât mai îndelungată a balonului. Introducerea lui Veron, deşi criticată de toată lumea, a oferit foarte multă siguranţă mijlocului argentinian, după ieşirea sa, normală la 35 ani, rapizii nigerieni creându-şi mai multe ocazii. Alături de căpitanul Mascherano, Veron a închis perfect mijlocul terenului în partea centrală, nigerienilor rămânându-le numai benzile.
Pe benzi Maradona a forţat un pic prea mult şi asta era să îl coste, utilizându-l pe Jonas Gutierez, jucător ofensiv, polivalent, ca fundaş dreapta. În prima repriza acesta a comis-o o dată, la ocazia lui Obasi. Odată cu introducerea lui Maxi Rodriguez partea dreaptă a apărării argentiniene a fost acoperită mult mai bine. Personal, consider că dezamăgirile meciului de ambele părţi au fost: Angel di Maria, campionul Portugaliei cu Benfica şi jucător care mai mult se gândeşte la transferul la Real Madrid, părând la antrenament şi nu pe teren, iar de partea nigeriană Obasi, jucător rapid, ce s-a dovedit “deranjat” de vuvuzele şi nu a fost în meci.
Pentru a nu respecta clişeul verbal al “super comentatorilor români” – “echipa mai bună a învins astăzi” - cred că ambele echipe se luptă în continuare pentru calificare, Nigeria având puterea să învingă Coreea de Sud, în timp Argentina posedă un lot extrem de valoros, care omogenizat se poate bate la titlul mondial. Un lucru demn de luat în seamă este susţinerea de care s-a bucurat echipa Argentinei, aclamată de mare parte din stadion. Lucrul acesta poate deveni important atunci când echipa va juca mai slab şi când susţinerea publicului va cântări mult.

ŞERBAN STAICU

OPINIILE LUI PAUL S.

După o primă seară cu câţiva prieteni şi multă bere, mă trezesc totuşi destul de devreme. Nu pot dormi de căldură, dar gândul că azi avem trei meciuri o face deja mai suportabilă. Ieri încă am fost îndoit: i-am pierdut pe Eric Clapton şi Steve Winwood – din lipsă de bilet, altfel muzica e totuşi, chiar şi în aceste zile, înaintea fotbalului – iar meciurile nu au fost grozave. Azi nu mai am nimic de pierdut. Dimineaţa, în înghesuiala şi mirosul îmbietor de legume şi fructe din Piaţa Obor, mă gândesc deja la Argentina.
Nu prind decât mici bucăţi din Grecia – Coreea de Sud. Ţin un pic cu Grecia din două motive: îi compătimesc pe oamenii de acolo pentru criza profundă prin care trec şi îmi place Kapetanos. Kapetanos e probabil singurul fotbalist care, în ciuda imixtiunilor unui patron trufaş şi mărginit şi a situaţiei grele de la echipă, şi-a făcut treaba corect, eficient şi uneori entuziasmant pentru Steaua. La greci intră tot pe final, dar se pare că nu mai poate face mare lucru. Campionii europeni din 2004 sunt în cădere liberă şi, deşi s-au calificat din nou la un turneu final – spre deosebire de alţii – nici bagheta lui Rehhagel nu mai face minuni. Coreenii le dau două goluri, şi din frânturile de comentariu şi de imagine prinse în timpul unei mese de peşte, îmi dau seama că mai au şi câteva ocazii mari.
Ceva aşteptare, apoi meciul zilei: Argentina – Nigeria. Nu e senzaţional, dar e frumos, mai frumos decât tot ce am văzut până acum. Eu, recunosc, ţin cu Argentina nu atât pentru Messi, cât pentru Maradona. Da, ştiţi, am o slăbiciune pentru personajele de genul ăsta: plin de talent, pe care şi l-a irosit fără milă, cu tot felul de greşeli şi paradoxuri – un om foarte religios, din propriile spuse, dar care îl admiră pe Che Guevara, cam ca Max Cavalera – arţăgos, arogant cu presa, fost drogat, prieten cu dictatori, dar în acelaşi timp unul dintre cei care ne-au încântat cu măiestrii inegalabile. Adică, dacă o parte din talent şi-a irosit-o în excese, alta ne-a pus-o nouă la dispoziţie. Şi e uşor, după ce am rămas cu gurile căscate în faţa unei faze, după ce ne-a făcut o zi frumoasă, să uităm şi să zicem: „drogat, beţiv, adulter, dezaxat”. Cel mai mult îmi place când se ridică un om ca ăsta, când îşi revine din derivă. Maradona e pariul meu sentimental. Nu ştiu dacă e antrenor, dar tare aş vrea să fie. Şi îmi place foarte mult cum îşi sărută jucătorii la schimbări.
Messi îmi place şi mie, ca tuturor celorlalţi. Şi uite-l că joacă. Adică joacă şi la naţională. Aleargă, driblează, se zbate, ratează, dar e om de bază. Azi cel puţin, Maradona – pe care îl văd prima oară la costum pe marginea terenului – a jucat cartea câştigătoare. Veron cel contestat a centrat la golul lui Heinze, echipa a combinat, a ţesut pase timp de mai multe minute, a câştigat. Iar nigerienii... Deloc slabi! Dar deloc. N-au ajuns prea des la poartă, deşi au avut ocazii mari, când le-au avut, dar au pasat şi ei, au luptat şi au dovedit o condiţie fizică excelentă. Şi portarul lor Enyeama, e chiar bun. Bănuiesc că nici nu costă prea mult, deci ar putea trezi interesul patronilor şi antrenorilor de la noi. Pe de altă parte, ce să facă aici? Să înveţe meserie de la Gigi? Sunt principalii favoriţi la locul 2 din grupă (dacă Argentina iese pe 1). Şi chiar aş mai vrea să-i văd în alte meciuri. Bănuiesc că sunt echipa africană a momentului, dar le mai trebuie un personaj simpatic, cum era Roger Milla pentru Camerun, ca să intre în istorie. Oricum, după meciul de azi ştiu un lucru: ţineam cu mai multe echipe înainte de începerea Mondialului, acum una tinde să devină, încet dar sigur, preferata mea absolută. Cum ar zice maestrul Ioan Chirilă, AR-GEN-TI-NA!
În schimb Anglia – SUA, ce dezamăgire! Începutul a fost spectaculos, Gerrard care pare nemuritor a dat gol imediat, părea să urmeze un festin fotbalistic. În loc de asta, Green scapă mingea printre mâini şi se face 1-1. Meciul în sine n-a fost slab, dar mă aşteptam la un scor mai mare. Vorbim totuşi despre Anglia. Rooney s-a agitat, au fost ocazii la ambele porţi, dar jocul n-a reuşit să evadeze din mediocritatea acestor începuturi. Prietenul Bitch îmi spusese de la pauză că pronosticul lui era 1-1. Un meci ca oricare altul. Dar eu le aştept pe cele cu scoruri mari.

PAUL SLAYER GRIGORIU