Thursday, July 25, 2013

Merită să verşi un strop de sânge?

                                                                            de Diana Grigoriu

Poate că dacă lumea şi-ar da seama cât de mult înseamnă cei 450 de mililitri care încap într-o pungă de sânge ar exista mai mulţi donatori, iar spitalele nu s-ar mai plânge de lipsa acestui lichid vital, încă de neînlocuit. De ani de zile se încearcă găsirea unei formule de obţinere a sângelui sintetic, care să poată fi produs în orice cantitate, de orice grupă sau Rh. Dacă există valve artificiale pentru inimă sau implanturi inoxidabile, de ce n-ar exista şi sânge artificial? Ei bine, până una alta, încercările nu s-au materializat în ceva concret, de „masă”, iar medicii trag cât pot de pungile pentru transfuzii – completează cu glucoză, reciclează sângele rănitului (auto-transfuzie) – totul suprapus peste încercarea de a salva viaţa cuiva. Mă gândesc că sunt mult mai mulţi oamenii sănătoşi şi altruişti, care ar dona sânge dacă ar fi mai bine informaţi.
Ştiu că există campanii şi că, la anumite perioade, se organizează centre mobile pentru donaţii – cel puţin în Bucureşti. Dar, în marea parte a timpului, procesul este unul destul de complicat (birocratic) şi cronofag. Dar merită? Cu siguranţă da! Eu am aflat, întâmplător, despre posibilitatea de a dona sânge în 2004 (tocmai am dat peste primul meu carnet) şi de atunci am încercat să mă ţin de acest obicei, deşi nu am reuşit mereu. Lucrurile s-au mai schimbat între timp la spitalul de pe Strada Medic Constantin Caracaş (Centrul de transfuzie sanguina Bucureşti) – aspectul de hală comunistă s-a remediat în urma unei renovări, iar ţiganii care­-ţi ofereau la ieşire bani pentru bonurile de masă au dispărut; în plus, au apărut tot felul de afişe care să promoveze actul donării, precum şi site-uri care explică în detaliu avantajele, procesul şi recomandările. Astfel de informaţii puteţi găsi aici, dar, pe scurt, trebuie să ai o stare de sănătate bună, să nu fi anemic, să fi mâncat ceva uşor înainte, să nu fi consumat alcool în ultimele 48 de ore şi să nu ai mai puţin de 50 de kilograme. Şi acum, pentru că iar m-am întâlnit cu hăţişul procedural de la centrul de donare, voi încerca să expun paşii pe care trebuie să-i urmeze cineva dispus să facă un gest umanitar. Poate că, odată conştient de toată procedura, măcar un om se va înarma cu răbdarea necesară şi va alege o dimineaţă în care să doneze sânge.
Programul este 7:30 – 13:00, de luni până vineri; din punctul meu de vedere este o greşeală că nu se recoltează în zilele libere, întrucât mulţi nu doresc să întârzie la serviciu – chiar dacă în urma donării vă alegeţi cu o zi liberă, nu toată lumea alege să profite de ea. Accesul se face fie cu metroul până la Piaţa Victoriei, fie cu unul dintre tramvaiele 1, 20, 24, 42, 45 şi 46 sau cu autobuzul 182 (staţia Dr. Felix). Centrul se află la intersecţia cu Strada Dr. Felix. Pentru sceptici: nu vă faceţi griji, tot ceea ce intră în contact cu sângele, dar absolut totul, este steril şi desigilat în prezenţa donatorului. Exista şi posibilitatea de a dona celule hematopoietice, dar nu ştiu prea multe despre acest proces, aşa că dacă cititorii blogului au detalii, îi rog să comenteze mai jos. Iar acum, sistematic, paşii.
1. Intrarea pentru donatori este a doua după intrarea pe Strada Caracaş, aşa cum indică şi o mare săgeată roşie. Aici se găsesc scaune cu pupitru, pe care cei veniţi completează un formular cu indicaţii despre starea lor de sănătate şi diverse obiceiuri / întâmplări care i-ar putea împiedica să doneze; pe verso sunt tipărite drepturile, obligaţiile şi avantajele donării de sânge.
2. Imediat după ce intră pe uşa dinspre recepţie, posibilul donator îi înmânează portarului formularul, însoţit de carnetul de donator sau, pentru cine nu are, cartea de identitate (nu ştiu dacă e primit şi un alt act care să ateste identitatea).
3. Cei veniţi se aşează pe unul din scaunele din faţa recepţiei şi aşteaptă să fie strigaţi; celor care nu au, li se completează atunci carnetul de donator. Când cineva e strigat, i se indică la cabinet trebuie să meargă pentru controlul medical (38, 42, etc.).
4. Împreună cu chestionarul, carnetul şi buletinul, se merge la etajul 1, la cabinetul indicat unde asistenta completează o fişă, îl cântăreşte pe donator, apoi medicul îi face un consult medical sumar – tensiune, inimă. O tensiune prea mică duce la refuzarea donării, de aceea este indicat să mâncaţi şi să vă hidrataţi înainte.
5. Cu această fişă, donatorul merge la cabinetul 47, unde se determină (sau confirmă grupa sanguină), se verifică faptul că femeile nu sunt însărcinate şi se întocmeşte o hemogramă în urma căreia cineva poate fi refuzat – de exemplu, dacă ar avea hemoglobina prea scăzută. Acestea se fac pe baza câtorva picături de sânge obţinute prin înţeparea în deget.
6. Donatorul se întoarce la cabinetul de consultaţii cu fişa, i-o înmânează asistentei (nu stă la rândul format de cei care trebuie să fie consultaţi) şi aşteaptă ca aceasta să iasă şi să-i spună dacă poate sau nu dona.
7. Dacă cel venit este apt pentru donare, merge la etajul 2, la secretariat unde lasă fişa, apoi aşteaptă pe coridor să fie strigat într-una dintre camerele unde se recoltează sângele. În general, nu mai mult de 5 minute.
8. În sala de transfuzii se desfăşoară partea cu adevărat importantă a întregului proces: recoltarea celor 450 de mililitri. Aici, donatorul trebuie să aibă la îndemână buletinul, se întinde pe unul dintre paturi cu geanta / haina (sau ce mai are cu el) pe picioare (pentru că nu poate avea nimeni altcineva grijă de bunurile lui); nu se vorbeşte la telefon.
9. Recoltarea este pregătită de un medic care, eventual, le arată unor practicanţi cum se face. Atitudinea medicului poate fi una drăguţă sau una acră, dar cred că mai depinde şi de comportamentul celui care donează. Repet, tot ce ia contactul cu sângele e steril: acul care se introduce în venă, furtunul şi punga de transfuzii ataşată la capătul celălalt. Durează cam 20 de minute pentru ca punga să se umple, dar diferă, în funcţie de debitul şi grosimea venei. În acest timp, donatorul se poate uita la televizor sau, mult mai interesant, îşi poate folosi mâna liberă pentru a ţine o carte.
10. După ce se îndepărtează „harnaşamentul”, medicul îi presează donatorului locul înţepăturii cu o bucată de vată, îi returnează carnetul de donator împreună cu un abţibild şi îi dă un plasture mare pe care donatorul trebuie să şi-l lipească mai târziu. Unora li se recomandă să mai stea puţin pe pat înainte de a părăsi sala.
11. Donatorul coboară la parter şi se întoarce la recepţie; acolo, vizavi de ghişeul unde se face primirea, se află casieria unde donatorul prezintă carnetul şi cartea de identitate, primeşte bonurile de masă, adeverinţa pentru zi liberă la serviciu şi adeverinţa pentru reducere la abonamentul de RATB şi Metrorex.
După aceşti patruzeci de paşi simpli, puteţi considera încheiat procesul de donare de sânge. În cazul meu, care m-am prezentat la 7:30, toată treaba a durat cam un ceas şi jumătate. Nu-i chiar puţin în condiţiile în care donatorul este cel care oferă ceva, dar, pe de altă parte, înţeleg importanţa unui riguros cod de procedură. Acum câteva zile, căutam programul centrului de donare şi am dat peste o serie de articole în care autorii îşi exprimau dezaprobarea, cu un limbaj între politicos şi mahalagiu, faţă de centrul de donare şi cei care lucrează acolo. Mi se par de toată jena astfel de demersuri, mai ales că donatorii sunt şi aşa puţini, mai ales cei care nu vor să facă asta pentru cineva anume sau pentru avantajele materiale care decurg din donare; aceştia chiar nu au nevoie să li se spună, exagerat din punctul meu de vedere, cât de nasoală e viaţă şi cat de naşpa sunt medicii. După cum ziceam, merg acolo din 2004 (deci dinainte de modernizarea spitalului) şi nu am avut niciodată sentimentul că angajaţii centrului s-ar fi comportat ca şi cum mi-ar face un serviciu. Nu m-au tratat nici ca pe un erou, dar chiar nu era cazul, însă au avut mereu o atitudine profesionistă, chiar şi atunci când le lua ceva să-mi găsească amărâta de venă – asta spre deosebire de alt spitale (inclusiv private) unde, pentru nişte analize, m-au ciuruit şi m-au stors ca pe o lămâie.
Acestor oameni, potenţiali donatori, care doresc să transforme în obicei oferirea a nici jumătate de litru de sânge, am încercat eu să le explic prin ce etape trebuie să treacă pentru a salva, fără să ştie, viaţa cuiva. Iar dacă sunteţi refuzaţi la o donare dintr-un motiv remediabil (tensiune necorespunzătoare, nivel mic de hemoglobină, nivel mare de leucocite, tatuaj recent), nu fiţi dezamăgiţi şi reveniţi când vi se indică.

(Preluat de pe  https://morbidangeldyana.wordpress.com/ )

No comments: