Wednesday, September 10, 2014

Un cântec pe săptămână - Bloodway, „Free Ends”



În spatele Bloodway se află muzicianul și artistul grafic Costin Chioreanu, cunoscut și sub pseudonimul 13. Avem de-a face cu un metal întunecat cu baze black, din care nu lipsesc riff-urile, adesea disonante și elaborate, deși, pe de altă parte, pânza sonoră ce caracterizează genurile mai mult sau mai puțin înrudite cu post-rock-ul este la rândul ei un element definitoriu. Chitara înșiră melodii deranjate, construcția e ciclică și repetitivă fără a cădea în monotonie. Secretul acestei muzici este crearea treptată a unei atmosfere specifice. Interesantă este abordarea mixtă între aceasta și elemente de rock tradițional, cum ar fi refrenul destul de clar identificabil pe piesa de față. Și, bineînțeles, acea patină sonoră de la începuturile unui curent al cărui extremism inițial conținea în germene numeroasele ramificații muzicale și poetice de astăzi.




Cântecul se găsește pe EP-ul de debut al trupei, „Sunstone Voyager and the Clandestine Horizon”. Componența: Costin Chioreanu – chitară, voce; Para – tobe; Mihai Andrei – bas. Contact: https://www.facebook.com/bloodways .

No comments: