Wednesday, December 17, 2014

Un cântec pe săptămână - Johann Sebastian Bach, "Ach Herr, lass Dein lieb' Engelein" (Corul Monteverdi, dirijor Eliot Gardiner)



Despre Johann Sebastian Bach spun unii că, în ciuda rătăcirilor în mijlocul cărora a trăit, a avut măcar o intuiţie a lucrurilor duhovniceşti. Cum altfel s-ar explica faptul că, deşi luteran dintr-o perioadă în care mai-marii reformaţi controlau destul de strict orice abatere de la învăţăturile lui Luther, nu a ezitat să scrie cântări de laudă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu? Cât priveşte tehnica muzicală a acestui mare compozitor, s-au scris volume întregi şi încă se vor mai scrie. Un dirijor spunea cândva că toate inovaţiile polifonice şi armonice din ultimele secole se găsesc undeva, în germene, la Bach. Că cea mai îndrăzneaţă găselniţă contemporană sau romantică sau jazzistică a apărut cel puţin odată, undeva în opera lui. Dar, cu adevărat, când vorbim despre el tehnica este ce trebuie să fie - un simplu mijloc, care nu devine niciodată scop în sine ci rămâne vehiculul prin care se transmit trăirile. Iar unul dintre cei mai importanţi muzicologi români contemporani, Dinu Ciocan, atrage atenţia asupra frumuseţii şi a riscului acestei muzici - în special a laturii ei sacre - deopotrivă: este o muzică frumoasă şi demnă de a fi iubită, dar trebuie să fim mereu atenţi ca nu cumva, fascinaţi de frumuseţea vitraliilor, să uităm să privim cerul.
În aceste zile ne pregătim de praznicul Naşterii Domnului şi în acelaşi timp îi pomenim pe cei căzuţi acum 25 de ani, în decembrie 1989, purtând în suflete acea deviză vizionară care i-a rămas întipărită în cuget actorului-mărturisitor Dan Puric: "Vom muri şi vom fi liberi." De aceea am ales coralul cu care se încheie oratoriul bachian "Patimile după Ioan" (Johannespassion), o rugăciune a celor care se pregătesc să moară. Fragmentul, în Mi bemol major, se bazează pe o melodie simplă, ca cele cântate în bisericile protestante (ulterior şi catolice) cu acompaniament de orgă. Forma este AAB (aşa-numita formă bar), obişnuită pentru acest tip de compoziţie, iar armonizarea e clară şi luminoasă, cu o potenţare a fundamentalei acordului de dominantă prin folosirea sensibilei ei şi uneori cu tonica anunţată de contrasensibilă, procedee elementare care nu fac decât să îmbogăţească o sonoritate lipsită de orice fel de ambiguitate. Tonalitatea majoră subliniază la rândul ei o trăire a speranţei în înviere, aşa cum reiese din text. Simplu, cu vaga nuanţă sentimentală sublimată în măreţia trăirii, senin în faţa marii treceri - Bach îmbină religiozitatea populară cu măreţia teologică transpusă sonor. 


 

Ach, Herr, laß Dein´ lieb´ Engelein
Am letzten End´ die Seele mein
In Abrahams Schoß tragen!
Der Leib in sein´m Schlafkämmerlein
Gar sanft, ohn´ ein´ge Qual und Pein,
Ruh´ bis am Jüngsten Tage.
Daß meine Augen sehen Dich
In aller Freud´, o Gottes Sohn,
Mein Heiland und Genadenthron!
Herr Jesu Christ,
Erhöre mich, erhöre mich,
Ich will Dich preisen ewiglich!

O, Doamne, fie ca bunul tău înger
Să-mi ducă-n ceasul cel din urmă
Sufletul în sânul lui Avraam.
Iar trupul în cămara somnului
În pace, fără durere şi chin
Să se odihnească până în ziua judecăţii!
Ca ochii mei să Te vadă
În toată bucuria, o, Fiul lui Dumnezeu,
Mântuitorul meu şi tron al slavei!
Doamne Iisuse Hristoase, auzi-mă, auzi-mă,
Vreau să te laud în veci!

No comments: